duminică, 31 mai 2009

Comentatorii politici


Nu mai ai loc de aceşti Dalai Lama ai dezbaterilor pe teme politice de pe bloguri.
Sub cele mai ciudate pseudonime, deţinând cele mai pertinente opinii, aceşti maeştrii ai fenomenului numit politică, dau de gard cu toţi cei care au interse antagonice cu dânşii, îi critică chiar şi pe "proprietarii" blogurilor pe care, li se permite să îşi dea cu părerea etc...
Aceste fapte demonstrează impetuozitatea cu, care aceste persoane îşi expun părerea şi totodată elimină orice dubiu privitor la natura câinoasă a omului.

vineri, 29 mai 2009

PRO & CONTRA EBA


A fi sau a nu fi!
Asta e întrebarea atunci când vorbim despre fata lui Zeus!
Sunt o tălabă de oameni care discută în acest moment pe blogul lui Victor Ciutacu, despre atitudinea şi viitorul politic al Elenei Băsescu şi care o critică sau o laudă, fiecare după socotinţa lui.
Eu mi-am expus părerea şi mi-am luat o muştruluială soră cu moartea din partea celor care nu o iubesc pe EBA. Poate este drept, poate nu, însă ceea ce nu au înţeles acesti oameni este că eu, în momentul când mi-am dat cu părerea, am spus că mi-a plăcut tipa aseară dar că nu o cred în stare să ne reprezinte în Parlamentul European.
Cred că această credinţă nu este deloc deplasată şi că nu sunt singurul care o posed.

Ciutacu şi europarlamentarii


Ieri seară la A2 Victor Ciutacu a reuşit să scoată partea bună din fata preşedintelui. Cum? Numai el ştie!
Întrebări decente dar directe, incomode dar formulate frumos, cam aşa au stat lucrurile, rezumativ, aseară în emisiunea Tonomatului de ieuro.
Părerea mea despre EBA s-a schimbat oleacă datorită acestei emisiuni dar în continuare nu o cred în stare să schimbe ceva din PE.

joi, 28 mai 2009

Pârăciosu'


Am văzut astăzi pe canalele de ştiri o adevărată tălăzuire în legătură cu numirile agreate de Marean Vanghelie şi detestate de ministrul transporturilor Berceanu.
"Sunt anumite problemuţe domnilor la compania Tarom, pe care domnul Berceanu le ştie şi pe care aş putea să le fac publice", spunea Marean într-o declaraţie.
Ce să înţelegem din această declaraţie?!Nimic. Doar că ei bolesc în banii noştri, şi îşi permit să şi glumească pe treaba asta.

miercuri, 27 mai 2009

Tonomatu' şi EBA


Astă seară de la ora 21 pe A3 Victor Ciutacu o va avea invitată pe domnişoara Elena Basescu, alias EBA. După cum îl cunosc(nu personal), pe Ciutacu, acesta nu va ezita să uzeze de bunul simţ din dotare şi să vedem o "confruntare" suficient de decentă.
Pentru cei care aşteaptă un măcel electoral,...vor suferi o deziluzie, cred eu, în sensul că totul va decurge ca şi până acum.
Nu îmi rămâne decât să îi urez succes fără(uri) Elenei Băsescu şi să-l felicit încă odată pe Ciutacu pentru profesionalismul său!

Barcelona FC-Campioana Europei!!!


Acum câteva minute campioana Spaniei a devenit şi campioana Europei.
Cu un antrenor debutant atât în campionatul Spaniei cât şi în UEFA Champions League, pe numele său Josep Guardiola, FC Barcelona a reuşit să căştige cel mai râvnit trofeu european, în faţa echipei engleze Manchester United.
Declar răpicat ca am ţinut cu Barca şi că vedeta englezilor, Cristiano Ronaldo, îmi este antipatic. Însă, încercând să fiu cât se poate de obiectiv, pot afirma fără echivoc că spaniolii i-au dominat exclusiv pe englezi, iar Lionel Messi a fost senzaţional.
Aceasta este în sens abstract descrierea meciului din această seară, care, în comparaţie cu cel mai frumos meci din România, pare cu 15 viteze peste(cunoscătorii ştiu de ce).

Candidatura unui preşedinte şovăitor!


Toata aceasta tevatura pe subiectul candidaturii Jucatorului face din ce in ce mai mult obiectul comentariilor presei, nerabdatoare sa stie ce va face Zeus.
Toti sunt orgasmici, cei pro-Base spun ca inca nu stiu, cei contra spun ca va candida 100%, Doamne ce poluare fonico-vizuala sora cu o telenovela proasta!
Ma tem ca din partea PDL va candida pana la urma "candidatura", pe cand Basescu se va uita de undeva de pe dealul Bucovinei calare pe o oaie dea' lu' nea Flutur!
Hai bre' Jucatorule ne lasi odata cu vrajeala asta ieftina si pui odata afisele alea!

Avem gripă


Ministrul sanatatii Ion Bazac a declarat acum cateva minute, ca in procent de 99% gripa porcina este prezenta in Romania.
Cazul a fost inregistrat la o femeie de 30 de ani, sosita din New York in urma cu cateva zile.
Atat persoana suspectata cat si familia acesteia se afla in ingrijirea medicilor din Romania, urmand ca autoritatile sa ia toate masurile necesare pentru stoparea transmiterii si tratarea virusului.
P.S. Nu ne ramane decat sa speram si sa avem incredere in autoritati, ca nu ne vom trezi cu temperatura!

marți, 26 mai 2009

Vanghelie tiranul


"O ordonanta a Guvernului a lasat fara loc de munca cca. 2000 de oameni".
Asa ar suna principalul titlu al zilei, insa mult mai important este faptul ca presedintele PSD Bucuresti, Marean Vanghelie nu tine cont de concursurile care au avut loc pentru posturile vacante.
Cum?, simplu si fara comentarii!
Iata si declaratia Mihaelei Mirică, fost director la Agenţia de Ocupare sector 1. "Lucrez de 18 ani în sistemul de şomaj şi sunt funcţionar public din 2001. Ce se întâmplă acum e bătaie de joc faţă de carierele şi vieţile oamenilor. Am dat concurs şi am fost declarată admisă. Dar aseară ne-au chemat să ne spună că mai bine renunţăm la posturi pentru că Vanghelie a făcut scandal“, dezvăluie Mihaela Mirică, fost director. Aceasta mai spune că ieri a făcut cerere pentru renunţare la postul ocupat".
Acest "agresor" al Abecedarului roman se incapataneaza sa isi impuna preferintele politice in toate institutiile si posturile cheie, sau nu, din tara.

A fi ateu si a-i respecta pe altii!


"O organizatie ateista din statul american Indiana a demarat o campanie in Chicago al carei slogan este "La inceput Omul l-a creat pe Dumnezeu", informeaza Chicago Tribune. 25 de autobuze din Chicago au fost inscriptionate cu acest mesaj de catre Indiana Atheist Bus Campaign".
Acesti oameni simt nevoia sa discute despre religie si pozitionarea acesteia in societate. Nimic bizar pana acum, dar sa apelezi la aceste tertipuri ieftine gen,inscriptionarea autobuzelor cu diferite mesaje, merge dincolo de orice prag al nesimtirii si iresponsabilitatii autoritatiilor din Chicago.
Ca le este permis sa aiba o opinie, ca pot sa o si faca publica civilizat, toate acestea ar trebui sa-i multumeasca pe deplin, cred eu, insa acesti oameni intrec orice limita si ar trebui trasi la raspundere.

luni, 25 mai 2009

Prostanacu' si Mogulu'


Dezbaterea pe tema intalnirii presedintelui PSD cu SOV este principala grija a tuturor, in frunte cu televiziunile de marca din Romanica.
S-au intalnit, ori nu s-au intalnit?! Asta e intrebarea!
Ca intalnirea a avut loc sau nu, este mai putin important, insa partea interesanta consta in faptul ca oricare ar fi adevarul, un singur om are de castigat de pe urma acestul "scandal"...si anume Jucatorul!
Geoana iubeste mogulii, Antonescu nu prea stie care e mersu', restul nu conteaza...si uite cum te faci presedinte inca cinci ani!
Hai noroc...ca inca mai merge!

Tu o votezi pe EBA?!


Urmaream spoturile politice de la TV şi surpriză: Elena Băsescu ne spune că, "şi noi(ca si ea, politic) suntem independenţi sa votam".
Asa ca, dragi romani, va indemn sa votati independent o independenta!
P.S. Daca acest spot si-a facut loc printre programele tuturor televiziunilor, nu vad de ce asa de multe persoane critica aparitiile TV gen Nikita, Naomi, Monica Columbeanu!!!

Două premii la Cannes pentru România!


Regizorul român este la al patrulea premiu câştigat în cadrul Festivalul de Film. „Poliţist, adjectiv” a fost răsplătit cu premiul Juriului la secţiunea „Un Certain Regard“ şi premiul FIPRESCI, al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Film.
http://www.adevarul.ro/articole/castigator-la-cannes-anonim-in-orasul-sau.html

duminică, 24 mai 2009

Miscare Contra Statului


Romania nu a murit!
Am vazut ca se poate! Evenimentul de astazi organizat de Mircea Badea si revista Viva m-a facut sa imi recapat increderea in solidaritatea poporului roman.
Eu personal nu am fost, insa pozele de pe blogul lui Mircea mi-au dat impresia ca acolo a avut loc un eveniment natural, frumos si in acelasi timp folositor pentru bunastarea mentalului si corpului uman.
M-as bucura nespus ca acest eveniment sa aiba loc in mai multe orase pentru a arata lumii intregi CA SE POATE!

joi, 21 mai 2009

Atac la comanda!


Scrisesem ieri despre monumentala greşală a celor din educaţie la subiectele tezei unice şi am avut o opinie destul de tranşantă, privind acest subiect.
Însă m-am trezit subit, când am văzut aseară Sinteza Zilei, emisiune în care domnul Teodorescu a lansat o ipoteză destul de plauzibilă. Dînsul spunea că aceste greşeli sunt de fapt atacuri politice bine puse la punct de către cei care au de cîştigat din rodul acestor mârşăvii.
Noi cei "mici" nu putem decât să asistăm pasivi la aceste lupte politice murdare, care de fapt lovesc direct în educaţia celor mici!
Şi mă gândeam că în acest caz se potriveşte următoarea vorbă "Scopul scuză mijloacele"!

Educaţia în impas!


Cei care ar trebui să-i înveţe pe copii poporului, despre Harap-Alb, Mihail Eminescu sau tabla înmulţirii...greşesc cu o infantilitate demnă de criteriile, în materie de Abecedar, ale lui Vanghelie!
Confundă numele unor personaje esenţiale ale literaturii române, răstălmăcesc denumirile bravelor armate române şi sunt sigur că vor mai urma asemenea greşeli.
Toate acestea în defavoarea educaţiei copiilor noştrii, viitorul mult dorit al acestei ţări.
În consecinţă...trăiască Nikita şi Naomi viitorul poporului nostru!

miercuri, 20 mai 2009

IL LUCE



In sfarsit avem cu ce ne mândrii!
Cel putin in ultimii cativa ani, noi romanii nu am prea avut cu ce sa ne mandrim pe Batranul Continent in niciun domeniu. Insa acum il avem pe Mircea Lucescu, care a castigat ultima editie a Cupei Uefa, editie care, spun specialistii, a fost una extrem de disputata.
Eu personal sunt mandru, cel putin in aceste momente, ca sun roman si ca Il Luce este al trei-lea antrenor din Europa.
Sa speram ca urmeaza Il Luce junior!

Intalnesc zilnic, pe blogul lui Victor Ciutacu, tot felul de ciudati semi-analfabeti care vor sa-i invete pe altii cum se scrie corect gramatical sau sa-si expuna parerea intr-o forma acceptata a lexicului!
Pe langa faptul ca nu stiu sa-si scrie corect numele(torque), mai au divinul tupeu sa se creada mostenitorii poporului fenician!
Dar binecuvantarea vine de la colegii mei, ostasii din "imperiul ciutacesc", care au corectat si pus la punct umilul analfabet!
V-am dat si imaginea probabila a agramatului!

Adio... Mihaela!


Mda, Mihaela Radulescu a facut niste lucruri prin televiziune, insa nu demne de a ramane in istorie sau altceva aproapiat de acest criteriu!
In consecinta, nu exista o “gaura” lasata de Mihaela Radulescu, ci doar un loc, lasat de dansa, unora care pot face mai mult, sau mai putin!

Eminescu

http://www.youtube.com/watch?v=SMMm4E6C6KA

Eminescu

http://www.youtube.com/watch?v=SMMm4E6C6KA
http://www.youtube.com/watch?v=QNMGD9gX2zs

Base dezamagit

Am trait sa o vedem si pe asta...Jucatorul are o schimbare dramatica de atitudine.
Mi se pare mie sau presedintele nostru, altadata incisiv si "demolator" de adversari, este cumpanit si cu vocea usor tremuranda?!
Sa speram ca naivitatea oamenilor nu se va observa in rezultatele alegerilor din toamna!

marți, 19 mai 2009

Ciutacu.....placut surprins!

http://www.youtube.com/watch?v=8DVoD1s8hcY

Victor Ciutacu!

Urmaresc de foarte mult timp prestatia profesionala a jurnalistului tonomat(porecla acceptata) de la JN , A2 si A3 si mi se pare ca acest om, ca este om pana la urma, nu seamana cu niciun alt om de TV sau ziarist de la noi din tarisoara.
Spun acest lucru deoarece, ma pot lauda cu studierea unor carti de psihologie, sociologie etc..., acest aspect permitandu-mi sa cunosc un om, atunci cand il si urmaresc cu o deosebita atentie.
Nu seamana cu acei, deja consumati, oameni din presa, care gandesc similar, care imbratiseaza aceleasi ideologii si o si spun in acelasi mod pe sticla sau in scris.
Are carisma, orgoliu si este deosebit de spontan, mai ales atunci cand este documentat si poate riposta. Lumea ar spune ca sunt subiectiv si ca il urasc pe Basescu, iubindu-l pe Ciutacu, insa nu este asa...am propiile pareri despre lumea politica si le sustin in continuare!
In consecinta, imi place acest om si sunt mandru ca suntem nascuti la cateva zile diferenta(ce-i drept si la cativa anisori)!
Numai sanatate dom' Victor!!!
http://www.youtube.com/watch?v=8DVoD1s8hcY
De ziua mea va ofer o dedicatie!
http://www.youtube.com/watch?v=uGo7CcZww1U

luni, 18 mai 2009

http://www.youtube.com/watch?v=9EHAo6rEuas

Codurile....!

Atata framantare, gravitate, contemplatie, in legatura cu aceste coduri, care de altfel au fost si sunt in continuare asteptate de o larga masa de oameni.
Problema nu este la cum sunt facute sau de cine sunt asumate, ci in timpul carei guvernari s-au adoptat codurile mult blamate, gandite si corectate.

Salutare!

Sunt unul din cei multi!