luni, 8 iunie 2009

Boc şi derbedeul tonomat!

Se pare că primul ministru a cedat nervos în faţa criticilor, cel puţin îndreptăţite, ale lui Victor Ciutacu şi l-a făcut pe acesta, citez "derbedeul dracului".
În seara alegerilor, Mihai Gâdea a reuşit să intre în direct cu toţi liderii celor mai importante formaţiuni politice din România, printre care se afla, spre tristeţea dânsului, şi Emil Boc. Probabil agasat de aflarea rezultatelor, nu foarte mulţumitoare, ale alegerilor europarlamentare, primul ministru a avut o cădere nervoasă şi la apostrofat pe tonomat(cum ar zice Zeus)prin sintagma nefericită enunţată anterior.
Dacă domnul Roşca Stănescu spunea, aseară la Sinteză, că pe domnii Băsescu îi putem ierta de eventualele astfel de scăpări, datorită educaţiei acestora...pe domnul Boc îl putem suspecta de iresponsabilitate, deoarece acesta a beneficiat de o educaţie foarte bună şi chiar este profesor universitar.
În opinia mea aceşti oameni nu ar trebui iertaţi sau înţeleşi in niciun fel, ei reprezintă puterea în acest stat, sunt plătiţi din banii noştri şi ar trebui să se comporte ca atare!



P.S. Ruşine domnilor conducători!

3 comentarii:

andreiraduM spunea...

Am ras cu lacrimi, cand am vazut aceasta inregistrare.
Un hopa Mitica plin de nervi, explodand precum sampania inainte mult agitata.
Acestia suntem... invatam ipocrizia de mici.
Folosim cuvinte frumoase in fata, iar in spate gura nu mai zaboveste in a face tornade literare.
Invatam de mici ipocrizia, ulterior ne obisnuim atat de tare cu ea, incat chiar daca ne spune cineva ca suntem ipocriti, nu credem.

Ionuţ Androne spunea...

Probabil asta ne defineşte pe noi ca şi popor...duplicitatea face parte din fiinţa noastră sub forma bunului simţ!

andreiraduM spunea...

Da, e un punct de vedere. Pertinent.
Insa eu as merge cu acest bun simt inspre sinceritatea debordanta.
Sa-nvatam de mici arta de a folosi cuvintele frumoase in contextul sinceritatii absolute.

Boc nu a avut curajul sa-l "apostrofeze" pe Ciutacu in fata... cuvinte putea gasi, ne-a inzestrat Doamne-Doamne cu o limba bogata in semnatica, insa a preferat sa "explodeze" in spatele "cortinei".

Mi-a mai placut si atitudinea lui Ciutacu exprimata la Sinteza zilei.
Un duel purtat de o parte si de alta a cortinei - apostrofari/avertizari, amenintari voalate.

Trimiteți un comentariu

Comentează